Pe vremea cand stateam cu ai mici acasa si trageau de fusta mea cand unul cand altul, tanjeam cu disperare dupa un moment de evadare, mai ales la
supermarketuri . De ce supermarketuri? Pentru ca e cel mai la indemana loc in care-ti poti strica banii.
Insa nu puteam visa la asa ceva fiindca nu-mi puteam cara pustii in spinare, si chiar daca-i caram, nu stiam pe care sa impac prima data: sa-i dau laptele bebeului, sau una dupa cap alui mare?
Normal era sa profit de momentele cand venea
soacra -mea pe capul meu, sa-i las ei in grija si sa ma tirez si eu vreo doua ore afara din casa. Normal, dar imposibil. Faceam lista de cumparaturi si nu apucam sa intorc spatele ca, hop si poama acra dupa fii-su sa-l duca cu zaharelul sa o ia cu el la cumparaturi. Na, ce sa mai zic? Asta nu s-a intamplat o data ci de ‘n’-spe mii de ori.
Vine fii-su al mare de departe si ne pregateam sa mergem in oras sa ne plimbam. Ce credeti? "Vin si eu!" zice soacra-mea. Si eu cu cine, pm, sa las copiii?
Comportamentul asta il are de cand a murit barbatu-sau. Inteleg ca vrea sa recupereze toti anii pierduti, dar da-o dracu’ de treaba, nici chiar asa! Eu ce-s aici? Planta?
Saptamana viitoare barbatu-meu pleaca in Germania sa cumpere masina. Mama, ce-as mai fi mers si eu! Dar ma gandeam ca poate nu vrea sa ia pe nimeni din familie cu el (mai merge cu doi indivizi) si nu mi-am aratat dorinta. Dupa cateva zile vine soacra in vizita si-mi spune zambind printre dinti: "Merg si eu in Germania!"
Du-te baba si distreaza-te ca mi-o veni si mie randul, ca doar oi prinde si eu batranetile, nu?
Ei, dar daca nu prind batranetile si mor maine-poimaine, promit ca am sa o bantui pe soacra-mea.
